Actualul Parlament a intrat oficial într-o nouă sesiune parlamentară, ultima deplină din această legislatură. Este o sesiune de maximă importanță, or ea urmează să încununeze activitatea noastră din ultimii ani, de aceea trebuie tratată cu toată seriozitatea și responsabilitatea.

Pentru noi, cei din grupul parlamentar al popularilor europeni, această sesiune înseamnă, în primul rând, finalizarea proceselor demarate anterior și care reies din obligațiunile pe care le avem față de cetățeni, dar și față de partenerii externi. Pornind de la responsabilitatea față de cetățeni, urmează să asigurăm buna desfășurare a proceselor ce țin de examinarea și adoptarea Legii bugetului de stat pentru anul viitor, Legii privind bugetul asigurărilor sociale de stat, Legii privind fondurile de asigurări medicale obligatorii, altor legi importante de care depinde direct situația din țară, dar și activitatea structurilor de stat, agenților economici, cetățenilor.

Din punctul de vedere al colaborării cu partenerii de dezvoltare, urmează să depunem în continuare eforturi în vederea asigurării implementării Acordului de asociere cu Uniunea Europeană, dar și a înțelegerilor pe care le avem cu astfel de structuri internaționale importante ca Banca Mondială, Fondul Monetar Internațional, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Banca Europeană de Investiții etc. De fiecare dată trebuie să pornim de la conștientizarea faptului că implementarea acestor acorduri, înțelegeri etc. va fi în primul rând în beneficiul cetățenilor Republicii Moldova, care merită un alt nivel de viață.

La fel, este foarte important ca, în timpul acestei noi sesiuni, să nu permitem politicului să prevaleze asupra intereselor țării, ale cetățenilor. Intrăm într-o perioadă destul de complicată, marcată de apropierea alegerilor parlamentare și, cu siguranță, vor exista tentative de a folosi activitatea legislativă, tribuna Parlamentului în alte scopuri decât cele prevăzute de legislație. Aceasta face cât se poate de real pericolul ca mult timp prețios, pe care l-am putea folosi pentru soluționarea problemelor țării, să se piardă în zădar. Sper, totuși, că deputații înțeleg acest lucru și nu vor permite ca situațiile de acest gen să aibă loc sau, dacă și se vor înregistra, să fie cât mai rare.

În cadrul noii sesiuni parlamentare, noi, deputații grupului popularilor europeni, o atenție deosebită vom acorda funcției de control a Parlamentului. Este o pârghie de influență reală asupra proceselor ce au loc în țară și ea trebuie folosită din plin.

De asemenea, vom încerca să folosim din plin și toate oportunitățile ce decurg din așa-numita diplomație parlamentară. Vom face uz de orice posibilitate pentru a promova în plan extern interesele Republicii Moldova, la fel cum am făcut-o și până în prezent ori de câte ori am avut ocazia.

O altă direcție de activitate prioritară pentru noi va fi contactul direct cu cetățenii. Ca și până acum, cetățenii sunt și vor rămâne principala noastră sursă de energie și de inspirație, care ne dă puterea necesară să mergem mai departe și certitudinea că suntem pe drumul cel bun.

Sunt ferm convins că, dacă vom implementa toate aceste lucruri, la care m-am referit mai sus, la finalul acestei sesiuni, dar și a legislaturii, în general, vom putea afirma cu mândrie că ne-am făcut datoria de aleși ai popoului.